Companie

Suntem lideri în domeniul distribuției, instalării și întreținerii echipamentelor medicale, precum și în efectuarea celor mai avansate investigaţii medicale de laborator din ţară.

Compania prestează un spectru larg de analize de laborator care cuprinde mai mult de 450 de investigaţii şi este în dezvoltare continuă.

Cu o experiență vastă în domeniul comercializării, instalării și întreținerii echipamentelor medicale și prestării serviciilor de laborator, putem afirma că suntem o companie, care a demonstrat în timp calitatea serviciilor prestate și nivelul înalt de profesionalism al echipei noastre. Astăzi, suntem mândri să oferim, alături de partenerii noștri, o gamă largă de dispozitive medicale, echipamente de laborator și consumabile, acoperind, astfel, segmentul general al specializărilor medicale și contribuind, prin calitatea produselor și serviciilor noastre, la dezvoltarea sistemului de sănătate din Republica Moldova.

 Am reușit să construim o companie de valoare, care oferă clienților soluții performante și optime din punct de vedere al siguranței, în cadrul unei colaborări bazate pe încredere reciprocă și deschidere spre cooperare.

Domeniul
— //—
anunțuri

Nu exista posturi vacante

Cautare după companii

Atașează CV-ul Crează CV
Atașează CV-ul

Indicați Nume și Prenume

Crează cel mai bun CV din Moldova!

Completează CV-ul pe Rabota.md
și trimite-l în orice companie cu un singur click!

Iți va lua 10 minute

Ai deja un CV pe site-ul nostru?
Intră pe site


Crează cel mai bun CV din Moldova!

Completează CV-ul pe Rabota.md
și trimite-l în orice companie cu un singur click!

Iți va lua 10 minute

Ai deja un CV pe site-ul nostru?
Crează CV


Trimite CV-ul

Alegeți jobul


Închide
Felicitări,
CV-ul tău a fost trimis cu succes! 🥳
Închide